sâmbătă, mai 19, 2007

Ziua votării a început sub semnul neregulilor organizatorice şi al interpretărilor legislaţiei




Neregulile semnalate de observatorii Asociaţiei Pro Democratia (APD) în dimineaţa zilei de sâmbătă, dar şi de cetăţenii care au contactat asociaţia sunt se referã în majoritatea lor la carenţele organizatorice şi la necunoaşterea temeinicã a legislaţiei de cãtre membrii birourilor secţiilor de vot.
Potrivit unui comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, cea mai importantã problemã semnalatã de observatorii APD în prima parte zilei de vot este legatã de posibilitatea folosirii abuzive a urnei mobile. Astfel, APD a primit o sesizare din judeţul Dâmboviţa referitoare la trimiterea urnei mobile cãtre diferite locaţii ca urmare a formulãrii unor simple solicitari verbale. APD a adresat o cerere cãtre Biroul Electoral Central privind adoptarea unei Hotãrâri BEC care sã prevadã, explicit, faptul cã urna mobilã nu poate fi trimisã decât ca urmare a depunerii, la birourile electorale ale secţiilor de votare, a unor cereri scrise.
Observatorii APD, dar şi cetãţenii care au contactat asociaţia au semnalat probleme în legatura cu accesul în secţiile de votare, lipsa indicatoarelor cãtre secţia de votare şi dezordinea din listele permanente disponibile la membrii birourilor secţiei de votare, necunoaşterea, de cãtre membrii secţiilor de votare, a reglementãrilor referitoare la persoanele care voteazã în afara localitãţii de domiciliu, exprimarea opţiunii de vot a anumitor alegãtori fãrã a semna lista electoralã şi continuarea campaniei electorale în perioada în care acest tip de activitate este ilegal.
Asociaţia Pro Democraţia (APD) monitorizeazã referendumul cu ajutorul celor 2.300 de observatori APD prezenţi, cu precãdere, în mediul rural din 32 de judeţe, al celor 38 de observatori prezenţi în secţiile de votare din alte 16 state şi al celor 5 observatori internaţionali acreditaţi prin reţeaua European Network of Election Monitoring Organizations (ENEMO) al cãrei secretariat îl asigurã asociaţia.

vineri, mai 18, 2007

SENZAŢIONAL - TRAIAN BĂSESCU A INTRAT ÎN CARTEA RECORDURILOR !!!


NE-A DAT GATA

Site-ul World Records Academy anunţă că Traian Băsescu a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind preşedintele care a răspuns cel mai rapid unei solicitări venite din partea unui cetăţean. Preşedintele Băsescu a răspuns în mai puţin de doua ore, pe 18 aprilie, unei solicitări pentru acordarea medaliei "Steaua României" profesorului Liviu Librescu, ucis în masacrul de la Universitatea Virginia Tech. După două zile, un emisar al preşedintelui Băsescu a prezentat văduvei profesorului Librescu aflată in Israel, medalia "Steaua României", ca recunoaştere a curajului său şi a contribuţiei sale la dezvoltarea Ştiinţei. Potrivit World Records Academy, certificatul prin care se atestă acest record va ajunge în cateva zile la preşedintele Băsescu, iar acesta va fi înscris în Cartea Recordurilor ediţia 2008.

Fastest Presidential answer to a citizen request
Miami, FL, US / (Press Release) The record for the World's "Fastest Presidential answer to a citizen request" has just been accepted by the World Records Academy.

2007-05-18 20:37:07 - The new record holder is President Traian Basescu (Romania), who promptly answered to an emergency citizen request on April 18 and has issued in less than two hours a Presidential Decree conferring of the National Order 'The Star of Romania- to Mr. Professor Liviu Librescu., the Virginia Tech Hero.


May 17] Fastest Presidential answer to a citizen request
Miami, FL, US / (Press Release) The record for the World's "Fastest Presidential answer to a citizen request" has just been accepted by the World Records Academy.
The new record holder is President Traian Basescu (Romania), who promptly answered to an emergency citizen request on April 18 and has issued
in less than two hours a Presidential Decree conferring of the National Order 'The Star of Romania- to Mr. Professor Liviu Librescu.
Photo:
Romanian President Traian Basescu
Also as requested, two days later, in Israel, a special envoy of the Romanian president presented to his widow and two sons the Star of Romania medal in recognition of his courage and contribution to science.

Romanian born Professor Liviu Librescu is the hero "who, at the cost of his own life, saved the lives of his students during the massacre at Virginia Tech." -according to Jewish War veterans of the USA.
The Certificate for this new world record will reach President Basescu during the next days and his record will be listed in the 2008 edition of the World Records Book, the official publication of the World Records Academy.

"The main point of this story which convinced us to recognize this somehow unusual (but very human-appealling) world record was that a President which knew he has only few hours left before being suspended by the Parliament, a President which has to approve and sign tons of documents during his last few hours as President, left everything behind -as requested by an ordinary citizen (a 23 years old girl, a marketing student!)- and did what a President always has to do in the first instance: served his Country, above anything else, even above his own personal political problems", said Tom Howard, Head of Records for World Records Academy. He also added "We all have dreamed about changing the World in better, some still hopes, aren't we? If the young generation still has this dream, it's encouraging, especially when somebody like...a President, does fulfill their dreams."
"It's kind of 'It could happen to you' story, but this time it wasn't anything material involved, only the noble desire to pay respects to a Hero, and pay them on time! In that movie, during the evening before loosing their restaurant, the goodhearted couple still have the patience and heart to open their cafe and handle a last bowl of soup to a street man (an undercover journalist). This time, possibly being just a-step-to-his-career's end, a President left everything behind and did a notable gesture."
"No wonder why this President has become so popular among regular citizens in his country, Romania, and why the younger generation widely supports him: if you write a message (in a matter of National Interest) to a President and he do what he was asked to do, simply because the request was right, that's the President I think anybody would LOVE to have!"

AU ÎNNEBUNIT POLITICIENII! DE CE OARE? CINE NU REUŞEŞTE ÎN POLITICĂ...REUŞEŞTE ÎN DRAGOSTE!!!

Prietenii mei de la ziarul Click au descoperit ceva, oarecum , senzaţional. Mădălin Voicu are amantă. Nu pot să cred. Mădălin Voicu familistul convins.
Mădălin Voicu, spune Click, "nu are nici o rezervă din a confirma relaţia sa de peste cinci ani cu Carmen Olteanu, o tânără artistă cu care împarte o fundaţie de binefacere şi imobilul care o găzduieşte".



INCREDIBIL

Dar, spre deosebire de Roman, zice Click, dirijorul e prezent intens în familia sa, fiind preocupat de viitorul copiilor săi. Aşa cum a declarat pentru Click!, lunile care urmează vor fi cu adevărat de foc, pentru el, ca părinte: "Ioana, fata cea mare, elevă la liceul de muzică, se confruntă cu examenul de Bacalaureat, dar nici Tudor nu trebuie scăpat din mână, mai ales că acum tinerii o iau pe arătură foarte uşor".

N-au înnebunit salcâmii, cum spunea colegul meu Alexandru, ci au înnebunit POLITICIENII. Au luat-o razna. CINE SĂ FIE OARE DE VINĂ?

reprezintă ziua de mâine



multumesc prietenului meu Lucian Muntean pentru foto

DOUĂ LUCRURI CARE NU M-AU DERANJAT ... IERI

Ambele lucruri s-au întâmplat ieri dimineaţă.
1. Ieri am făcut cunoştinţă cu DAN CAPATOS. Da... vedeta Antenei 1 n-a ştiut cine-i ROXANA TOMA. A spus-o, deschis, la el în emisiune. Nici nu trebuia. Nu e obligatoriu. Când a aflat şi-a cerut scuze şi a promis că nu se va mai întâmpla. Avem nişte prieteni comuni.

2. N-am putut să mă supăr pe colegul şi prietenul meu BOGDAN TIBERIU IACOB, pentru că ziarul pe care cu onor îl conduce de ceva ani buni, a citat un articol de pe blog+ul meu fără să vorbim înainte. N-am voie să mă supăr pe Bogdan!

ATÂT ... ÎN REST A FOST MARE DERANJ ...Despre deranjul acesta voi vorbi după preaviz, aviz colegilor care ştiu despre ce este vorba!!!

joi, mai 17, 2007

CONSTANTIN DUŢU - Artist-Balerin, Coreograf, Producator, Om de Afaceri, deputat PRM 2000 -2004


Deputatul artist-balerin Constantin Duţu a reuşit să mă scoată de pe fixul meu, azi. De ce? Nu că ar fi făcut vreo declaraţie ieşită din comună sau mi-ar fi refuzat un interviu. Ci, pur şi simplu mi-a blocat maşina în parcare. DA... MI-A BLOCAT MAŞINA ÎN PARCAREA DE LA BLOC.



Ieri am vrut să plec şi eu ca orice om la serviciu...mă grăbeam, trebuia să ajung la şedinţa de sumar de dimineaţă...Ajung în faţa maşinii şi ... hai pleacă dacă ai cum. O maşină nu dau nume de marcă stătea frumos parcată în faţa maşinii mele. Mă uit...mă sucesc, mă învârtesc...NIMIC. În parbrizul maşinii, LÂNGĂ GIROFAR, stătea scris un număr de telefon.0722229910 HA....mi-a râs în barbă, să vezi ce-i fac ăstuia. SUN..... Sunteţi amabil să veniţi să mă deblocaţi, nu de alta dar vreau să plec şi eu la serviciu. De la capătul celălalt aud....O SĂ VIN. Eu insist şi îi spun: n-aţi înţeles...mă grăbesc, e dreptul meu să plec, dar nu şi obligaţia mea să cheltuiesc banii dând un telefon unui necunoscut să-i cer să-mi dea dreptul să ies din parcare. ACEASTĂ PARCARE DE CARE VĂ VORBESC ESTE FIX ÎN FAŢA MINISTERULUI DE INTERNE....ÎMI CER SCUZE CĂ VIAŢA A FĂCUT ÎN AŞA FEL ÎNCÂT EU SĂ LOCUIESC FIX ÎN FAŢA COMITETUL CENTRAL. Mda, o să vin...mai zice domnul. După vreo trei minute văd că se apropie cineva de maşina din faţa mea. STUPOARE...Dl deputat Constantin Duţu. Îi mai reproşez odată că dacă vine la ministerul de interne poate FOARTE BINE să parcheze fix în parcarea instituţiei care şi-a tras peste 75% din bulevardul Revoluţiei drept parcare...deşi 75% din din parcare este goală. În mitocănia băieţilor deştepţi acesta îmi răspunde ...ASTA ESTE PRACTICA LA MINISTERUL DE INTERNE. BLOCHEZI O MAŞINĂ DAR ÎŢI LAŞI NUMĂRUL DE TELEFON ÎN PARBRIZ. Încet dar sigur mă enervez şi mai tare, dar renunţ să mă mai cert cu el...că văd că omul e stupid. Se urcă în maşină, vizibil nervos că o "femeie l-a făcut" şi dând cu spatele intră într-un alt autoturism parcat ilegal. În spatele maşinii lovite de deputat o alta, cu girofar şi plus de asta cu 2 poliţişti în civil în ea. Oamenii legii de data asta realizează că deputatul e în offsaid ...ŞI nu se bagă...dar se distrează pe seama lui.


ALOOOOOO...dle Blaga....PARDON DLE CRISTIAN DAVID, DACĂ NU SUNTEŢI LA VREO PREZENTARE DE MODĂ A SOŢIEI SUNTEŢI AMABIL SĂ FACEŢI PUŢINĂ ORDINE ÎN FAŢA MINISTERULUI DUMNEAVOASTRĂ. DACĂ OAMENII DIN MINISTER AU INVITAŢI....VA ROG EU POFTIŢII IN PARCARE...NU MAI BLOCAŢI FRAIERII CARE AU ŞI EI UN BIET LOC DE PARCARE PRIN PREAJMA LOCULUI. DOMNULE DAVID...CUM NAIBA E POSIBIL CA ÎN FAŢA MINISTERULUI DE INTERNE SĂ LAŞI SĂ FUNCŢIONEZE DOUĂ DISCOTECI. ALOOOOO...DOAMNE CE ORDINE ERA ÎN PREAJMA MINISTERULUI, ATUNCI CÂND EL SE AFLA ÎN FOSTUL SEDIU....MARE DEBANDADĂ!!!!!!!!!!!!!!
nu sunteţi ministru de interne cum nu sunt eu şefa de cabinet a domnului ADRIAN NĂSTASE. Îmi cer scuze !!!! Şi vă rog eu oferiţii domnului Stelian Duţu un loc de parcare pe spaţiul MAI sau rezolvaţi dracului problemele sale mai repede să scap şi eu de el din zonă, că m-am săturat să-l văd zilnic prin preajma blocului meu.


PS:Reprezentantul PRM în CNA este maestrul Constantin Dutu
DE ŞTIUT: Cariera artistica a acestuia este una de exceptie: între 1954 si 1975 a fost balerin si, foarte repede, prim solist al Ansamblului de Balet al Operei Nationale din Bucuresti. Apoi, maestrul Dutu a fost, pe rînd: director de balet si director executiv al formatiei de balet a Teatrului de Revista "Constantin Tanase", director de balet al Ansamblului Folcloric "Perinita", solist al Ansamblului de Dansuri al Armatei. Între 1974 si 1990, a lucrat în Italia, ca regizor si producator de numeroase spectacole de balet si de revista, inclusiv pentru Televiziune. Din 1995, este producator general al Festivalului Mondial de Balet de la Varna (Bulgaria). Constantin Dutu a primit numeroase premii si decoratii, atît în tara, cît si în strainatate.

merită un loc de parcare la ministerul administraţiei şi internelor...

miercuri, mai 16, 2007

El este Vasile Blaga, fostul şef al poliţiştilor

PROPUNERILE LUI ILIESCU

Iliescu propune: control psihologic pentru candidaţii la preşedinţie. Iliescu spune: trebuie introdus în legislaţia românească un examen psihologic preliminar pentru candidaţii la Preşedinţia României. Să fie oare un adevăr sau se gândeşte Iliescu că locul de la Cotroceni ar putea fi luat într-o bună zi de nea Jiji Becali sau C.V. Tudor. S-au alţi nebuni care ar mai putea apăre?

CA EL! EL E BĂSESCU!

AŞ VREA SA FIU BĂSESCU

Aş vrea să fiu 5 minute preşedinte. Dar nu suspendat. Ce-aş face? Dar voi?

marți, mai 15, 2007

DAR CÂTE AMANTE AI FRATE?

Foştii mei colegi de la Libertatea, dar şi cei care au mers la ziarul Click dezbat fără încetare povestea lui Petre Roman, poveste de dragoste, de altfel. După ce s-a aflat că are amantă ... acum Petre are şi copil.
Să vă spun ceva. Am fost la Petre Roman acasă acum mai bine de de 6 ani, cu colegul meu Alex Catalan. Am mers să facem un interviu cu Mioara. Doamne cât de frumos vorbea Mioara atunci de Petre. Mi-am adus aminte de multe ori în această perioadă de vorbele Mioarei despre Petrică. Dar brusc mi-am adus aminte şi de un alt amănunt, la vremea aceea. Ce vreau să spun acum când şi Mioara Roman a aflat că ex-soţul ei are un băiat? Că de băiat mi-a vorbit şi mie atunci, dar de faptul că Petre regretă că n-au făcut şi un al doilea copil în speranţa că va fi băiat. IACA ŞA. Dacă fac bine o socoteală realizez că atunci când Mioara îmi spunea că Petre regretă că nu au avut şi un băiat, Petre tocmai avea un băiat. Sunt 6 ani de când eu am fost la Mioara şi Petre acasă.


DOR MĂRUNT - VACI ŞI PORCI + ALEXE ŞI BĂLAN = DEBANDADĂ, ŞMECHERIE ŞI BĂLEGAR


ACESTA ESTE UN MESAJ PE CARE L-AM PRIMIT ÎN ACEASTĂ SEARĂ DE LA TATA ...


  • Eu atât pot face pentru păstrarea neintinată a numelui comunei unde m-am născut: Să duc în lume mesajul meu curat, de simţire românească. Lună de lună, numele localităţii Dor Mărunt, leagănul copilăriei mele, este în casele a sute de români din toate zonele ţării, iar cei mai bine informaţi dintre români îl citesc număr de număr pe site-ul :www.dordedor.lx.ro Fiţi mândri aşadar şi voi de acest mesager al localităţii voastre. Nu trece indiferent pe lângă acest act de adevărată cultură. Nu mai opriţi în voi tot ce nu e românesc şi ceea ce nu vă reprezintă nici pe voi şi nici acest popor. În fine, dacă îţi face plăcere, scoate o copie la imprimantă şi pune la loc cuvenit aceste mesaje care peste vreme şi vremi vor face cinste satului tău, comunei tale. Arată-le copiilor tăi care pot fi receptori ai frumosului şi care-i vor apăra de stricăciunile ce ne ameninţă. Dacă nu te interesează aruncă-le la coş şi răstoarnă-l pentru a nu-ţi ţine memoria calculatorului ocupată. În cel mai fericit caz, returnează-l celui ce-şi pierde vremea zilelor şi nopţilor cu un lucru inutil. Dar tot atât de frumos şi în spiritul dăinuirii îi poţi oferi sprijinul tău. Acest bun îţi aparţine şi ţie!


  • ERA SUPĂRAT. DE CE?
    Pentru că oamenii aceştia, băieţii deştepţi, puşi să pună în aplicare legile Uniunii Europene -
    la ţară, că asta este, locuieşte la ţară, da în comuna DOR MĂRUNT, JUDEŢUL CĂLĂRAŞI, comună cu mare renume... are cea mai mare herghelie din ţară...PARDON...avea!
    - nu vor să aplice nimic ... că îşi strigă relaţiile, cârdăşia. Supărarea tatei? A reclamat şi el ... la judeţ ... că nu mai poate locui în propria curte? DE CE? Pentru că vecinul Alexe creşte porci. Da. Porci! Dar nu 1, ci mulţi, foarte mulţi, are propria afacere. Problema e că porcii ăştia sunt crescuţi într-o curte de maximum 800 de metri. Pe metrii ăştia vecinul Alexe are şi casă şi alte hangarale, dar are şi restaurant. Ginerele lui, popă de altfel, pardon preot, creşte câini lupi, care noaptea urlă. Stai să vă mai spun ceva. Supărarea tatei e mai mare. Vecinul Bălan se plimbă cu tractorul pe uliţă. Nu cu un tractor, ci cu mai multe. Da! Păi are asociaţie agricolă. Munceşte pământul la fraieri. Da este uliţă, pentru că nu poate fi numită stradă pentru că nu are o lăţime de 6 metri. Tot vecinul Bălan plimbă vacile pe aceeaşi uliţă, le plimbă... le duce la islaz.
    Aşa că tata s-a supărat deunăzi şi a sunat la judeţ, la linia verde. A doua zi s-a instalat la noi în curte domnul de la judeţ, cu agenda în mână gata să scrie şi să raporteze mai sus. Numai că domnul cu agenda nu a venit singur, ci cu un tânăr de la primăria din comuna Dor Mărunt. BLA...BLA...BLA. "Domnule Toma, am înţeles ce probleme aveţi. Dumneavoastră nu puteţi respira aer în curte. Dar ce vă trebuie, că în curtea dumneavoastră este frumos. Totul e verde. Aveţi livadă, flori. E o nebunie la dumneavoastră în curte. Hai să fim serioşi... puţin miros de bălegar nu strică. E şi dacă intră şi puţin praf în curte de la vecinul Bălan... ce leşinaţi?"
    Pe scurt asta a fost concluzia trasă n-aş zice ce domnul de la judeţ, cât de tinerelul comunei, pus de primar să implementeze legile UE. NUmai că şmecheria abia acum urmează. Tinerelul, că dacă învăţa şi el mai multă carte era la Bucureşti, poate chiar la Ministerul Agriculturii, a trecut cu o seară în urmă, când şeful său de la judeţ l-a anunţat că urmează să vină a doua zi la Dor Mărunt că are o sesizare, a trecut pe la vecinul Bălan şi "l-a rugat" să-şi ducă bălegarul de la vaci pe câmp. Daaaaaaaaaa, şi normal a trecut şi pe la vecinul Alexe să-l pârască pe tata că s-a plâns că nu poate respira la el în curte!

    ALOOOOOOOOOOOO ... GARDA DE MEDIU, ALOOOOOOO...DOMNULE REMEŞ, ALOOOOOO DOMNULE TĂRICEANU, l-a domnul Băsescu nu strig că e ocupat cu referendumul ... cum e cu legile astea ale Uniunii Europene? Cum era povestea aceea cu porcii.. că n-ai voie mai mult de 4 şi asta cu acordul vecinilor? Cum e treaba cu utilajele care trebuie să le ţine în câmp. Cum e treaba aceea cu fermierii? N-aţi auzit nimic. Nu sunteţi buni de nimic. Luaţi o leafă babană de la noi şi atât. Vă duceţi la Bruxelles şi la Strasbourg doar să vă plimbaţi cu avionul!

    PS 1. Tinerelul şi cu domnul de la judeţ au avut mustrări de conştiinţă şi cică le-ar fi dat celor doi vecini o amendă. Amenda ca amenda ... dar vecinii tatei sunt acum recalcitranţi. Înjură!!! Şi ce dacă? Dar domnule de la judeţ, băi tinerelule ... de neutralitate n-aţi auzit? De faptul că o sesizare trebuie să rămână strict secretă?

    PS 2. Nimic nu mai contează când primarul, Iulian Iacomi, prieten cu dl Tărăcilă a sărit din tabăra PSD în cea PNL. Nu e sigură barca a fi a PNL ... că ei au crezut că merg la PLD. HAHAHAHAHAHAHA



    luni, mai 14, 2007

    CEAUŞESCU ŞI SISTEMUL SĂU DE IRIGAŢII - PARTEA I

    Aţi putea spune că sunt prea mică să îmi dau cu părerea despre Ceauşescu şi sitemele sale de irigaţii. Ei bine ... aflaţi că nu. În 1989 tocmai terminam şi eu liceul ... şi nu unul oarecare, ci unul de renume la vremea aceea. FUNDULEA, JUDEŢUL CĂLĂRAŞI. Liceul care dădea ţării tehnicienii agronomi şi biologii. Aşa că am învăţat multe la liceu. Şi atunci era căldură mare ... dar toate câmpurile ţării erau irigate. Se ocupa CEAUŞESCU. Îi plăcea ... nu avea timp de miting, de răfuieli politice ... şi nu era coleg cu Tăriceanu.

    ACUM...

    2007. Secetă mare. Dunărea a secat. A început deşertificarea. MOR OAMENI pe stradă. Temperaturi mai mari cu 2 până la 5 grade decât maximele înregistrate în anii precedenţi, secetă şi furtuni. Aşa va arăta vara 2007. Zece judeţe au cerut să fie declarate zone calamitate din cauza secetei. Efectele căldurii excesive deja se văd asupra populaţiei. Unii îşi pierd viaţa, alţii hrana si tot aşa.

    Domnul Traian Băsescu trăieşte în România? Aloooooo.... dle Tăriceranu, chiar nu vedeţi că e secetă. Din maşina dumneavoastră cu geamuri fumurii şi aer condiţionat nu se vede... nu se simte? Faceţi domne...ceva cu ţara. MINISTRUL AGRICULTURII cine mai este. Aaaaa... dl REMEŞ de la FINANŢE? A... dumneavoastră nu mâncaţi pâine... da...da ... îngraşă! Aşa este... păi să mâncăm mămăligă. Păi staţi aşa. Nici mămăligă nu putem. Păi dacă nu se face grâul cum s-ar face porumbul? STARE DE NECESITATE. DA, OK. Dar ce rezolvăm? Mă opresc aici ... că doar nu s-o termina şi seceta!

    duminică, mai 13, 2007

    MINISTRUL RĂTĂCIT PRINTRE STELUTE

    Cristian Adomnitei, ministrul educatiei, s-a facut de ras, in acest week-end in fata catorva elevi de clasa a V-a de la o scoala din Braila. Cu niste ciorne primite de la consilierii sai de la Bucuresti, Adomnitei, baiatul venit de la fundul Moldovei, inginer constructor, de altfel, a sustinut sus si tare ca steagul Uniunii Europene are 15 stele, contrazicandu-i pe cei mici, care se documentasera. Cand copiii de numai 11 ani i-au raspuns corect ca are 12 stele, ministrul i-a contrazis, de mai multe ori, spunandu-le ca, de fapt, are 15. Ministrul le-a recomandat pe un ton „parintesc” sa se mai documenteze, dupa ce a insistat cu intrebarea pana cand un elev i-a raspuns dupa bunul plac. Incurcati, nedumeriti, elevii s-au pus pe numarat. A strans din dinti si s-a dus la ministru. O fetita cu o foaie pe care numarase stelele de pe steagul UE a mers la Adomnitei si a incercat sa-l convingaa sa verifice stelutele. A persistat in greseala si a trimis-o sa mai numere o data. Intr-un final, in cadrul conferintei de presa, cand a fost intrebat de ziaristi cate stele a numarat el pe steagul UE, ministrul a recunoscut ca nu sunt 15, ci 12, dar a spus ca greseala este a consilierilor care i-au redactat eronat un material.

    De-abia astept sa ajung la Bucuresti si sa am o discutie cu ei (consilierii. A dat vina pe consilieri, in loc sa recunoasca faptul ca nu a stiut sa raspunda la o intrebare simpla, pe care, de altfel, a adresat-o chiar el elevilor. Si totul in schimbul unor prajituri. Ce ministru. Ce caracter. Cine ne invata carte in tara asta?

    ALO .... dle Tariceanu...n-ati gasit un alt moldovean in PNL. Alo....Uniunea Europeana...incercati sa-l convinge-ţi pe Adomnitei cate stelute aveti acum pe steag. 1 ianuarie 2007. Oare cand a intrat Romania in UE, stie!!!

    2007, ROMÂNIA, LOCUL 13, TODOMONDO

    România în cădere liberă. După locul 4 obţinut anul trecut prin Mihai Trăistariu,în 2007 nu mai este nimic de spus. România locul 13. Aşa suntem noi... căutăm ghinionul. Concursul Eurovision 2007 a fost câştigat de reprezentanta Serbiei, Marija Serifovic cu piesa "Molitva". Din cauza locului obţinut, anul viitor reprezentanţii Romaniei, oricare ar fi ei, nu se vor califica direct în finală. Sincer? Aşa ne trebuie... Unde sunt valorile româneşti? O trupă înfiinţată peste noapte... nimic mai mult!