duminică, ianuarie 06, 2008

MAMI

Versurile lui Adrian Păunescu, Rugă pentru părinţi, n-am vrut niciodată să le ascult, să le citesc. Poate din superstiţie, poate de teamă... nu ştiu să-mi explic. Acum mi-am adus aminte de ele. Sunt reale, pline de adevăr. Eu am crezut până în ziua de Crăciun că MAMA mea nu va muri nicodată. Dar uite că n-a fost aşa. MAMA nu mi-a spus nimic la despărţire. MAMA n-a ştiut cînd eu am ajuns la EA. N-a vrut să-mi spună nimic la despărţire. A fost o luptătoare. Nimic nu mi-a spus. Nici ce trebuie să fac, nici că trebuie să am grijă de sora mea, de fratele meu...asta că sunt cea mai mare. Nici de TATA. NIMIC. Ştiu doar că a simţit când am ajuns la ea, lângă ea. MAMA este modelul meu în viaţa. Este femeie despre care TATA spune că nu mai există una la fel ca ea. MAMA a fost iubită de toată lumea. A fost inima oricărei întâlniri în familie, inima oricărei petreceri. O dansatoare înrăită. O iubitoare de flori. O iubitoare de copii, de curăţenie, de frumuseţe. A lăsat totul la locul lor. Nu pot să concep, nu pot să înţeleg că ea nu mai este. Drumul spre casă e greu. Este greu de imaginat... Cuvintele sunt de prisos. Cred că foarte multe fete au o relaţie specială cu MAMA. Numai că eu cred că am avut una specială. Sunt convinsă şi nu trebuie să mă contrazică nimeni. Sunt multe de spus ... MAMA a fost pentru mine timp de 36 de ani...MAMI (eu - 3 ani şi mami - 24 ani). Fotografia mea de suflet!

Enigmatici si cuminţi
Terminîndu-şi rostul lor
Lîngă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.
Cheamă-i Doamne, înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost
Şi fă-i tineri cum au fost
Fă-i mai tineri decît noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Sa-i mai poţi întîrzia
Să o ia de la-nceput.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc
Ia priviţi-i cum se sting
Lumînări în cuib de cuc
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferinţi
Ne întoarcem în pămînt
Cît mai sîntem, cît mai sînt,
Mîngîiaţi-i pe părinţi.

E pămîntul tot mai greu
Despărţirea-i tot mai grea
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Dar de ce priviţi aşa
Fata mea şi fiul meu
Eu sînt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Rămas bun, băiatul meu!
Rămas bun, fetita mea!
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetïţa mea!

6 comentarii:

Someone spunea...

Dumnezeu s-o odihnească, Roxana.

Nicoleta Țintea spunea...

Îmi pare rău, Roxana pentru pierderea imensă pe care ai suferit-o.

Dumnezeu să-ţi dea putere, în fiecare zi.

Anonim spunea...

Nu ne cunoastem, insa l-am cunoscut destul de bine pe tatal tau. Un om deosebit, cu o vointa de piatra.

Imi pare rau de durerea prin care treceti, nu sunt cuvinte pentru astfel de momente. Nu stiu daca ai apucat sa vezi undeva aceasta "poezie". Dumnezeu sa ne aiba pe toti in paza

POEM NETERMINAT

În seara Sfântă de Crăciun,
Tu ai trecut în libertate
Şi ne-ai lăsat pe toţi ceilalţi,
Să ducem lupta mai departe.

Ai câştigat o bătălie
Cu-o viaţă dură, inegală
Şi ai trecut la Dumnezeu,
În lumea Lui, reală.

În seara Sfântului Crăciun,
Ne-ai dat la toţi strigare,
Să-ţi fim acum la căpătâi
Că-i ultima chemare.

Şi cine s-a grăbit, sosi
Şi le-ai simţit durerea,
Iar pentru cei ce sunt pe drum
Tu le păstrezi tăcerea.

O zi întregă am întrebat
De tot mai durere,
Iar tu-mi spuneai tot mai încet,
Că umbli printre stele.

Şi te-am lăsat să înţelegi
Să-mi spui cât e de bine,
Şi dacă nu vrei să mă iei,
Alăturea de tine.

Mi-ai spus ceva ne-înţeles,
Făcându-mi semn cu mâna.
Că pleci la Tatăl tău Ceresc,
Şi să mă rog într-una.

Şi dacă el mă va ierta,
Pe acelaşi drum, tu mă aştepţi
Dar până atunci, mă vei veghea,
De sus din bolţile Cereşti.
(27 decembrie 2007 M.Toma)

roxana toma spunea...

va multumesc. sunt momente in viata in care vrei sa ai multi prieteni alaturi de tine. va multumesc.
@motanes. stiu poezia. tata a citit-o in biserica. Reactia celor prezenti a fost de nedescris. Va multumesc inca odata!

PECHETTA spunea...

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească pe mama ta! Îmi pare rău, Roxana...
Când îţi e greu, uită-te la Tudor! Să fii pentru el ce-a fost mama ta pentru tine!
Să te întărească Dumnezeu!

Anonim spunea...

Roxana, imi pare rau ca nu mai e "mami" a ta. Imi mai aduc aminte de vremea cand parintii tai vindeau ziare si eu mergeam aproape zilnic sa-mi cumpar presa. Desi imi lua un minut sa cumpar un ziar, mai mereu stateam mai mult pentru ca aveam ce vorbii, era vesela.... mi-e greu ca foarte multi oameni dragi din partea asta a satului numit "Gara" ne parasesc. Pur si simplu am crescut cu ei, am vorbit, ne-am respectat.... Dumnezeu s-o odihneasca!