miercuri, iulie 16, 2008

... de la prostănace ... la prostănaci

Geoană, Băsescu şi scrisorile deschise...

BUCUREŞTI, 16 iul (MEDIAFAX)
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că răspunsul preşedintelui Traian Băsescu la scrisoarea pe care i-a trimis-o, legată de discuţiile asupra scumpirilor alimentelor, ridică băşcălia la nivelul de politică de stat. Geoană a spus că a trimis "cu bună credinţă, cu respect şi cu deferenţă" scrisoarea deschisă către preşedintele Traian Băsescu, în care ridica problema legată de urmările practice ale discuţiilor de la Cotroceni în privinţa scumpirii alimentelor.
Preşedintele Traian Băsescu i-a răspuns, marţi, liderului PSD Mircea Geoană, prin intermediul unei scrisori, arâtând că principalele preocupări ale acestuia "au fost să se autonominalizeze prim-ministru şi să realizeze filmul omagial cu ocazia zilei de naştere". Traian Băsescu a ţinut să îi amintească lui Mircea Geoană că a refuzat să participe la consultările cu partidele politice pe tema creşterii preţurilor. "Salut această nouă preocupare a dumneavoastră. Vă aduc însă aminte că pe 1 iulie aţi refuzat să participaţi la consultările cu partidele politice. Aşa cum probabil v-au transmis colegii dumneavoastră de partid, personal am insistat în cadrul consultărilor asupra nevoii de responsabilitate şi evitării demagogiei pentru a nu intra într-o spirală inflaţionistă. Propunerile PSD, ca şi ale celorlalţi participanţi, au fost transmise reprezentanţilor guvernului prezenţi, din partea PNL, la consultări", se precizează în scrisoarea deschisă a preşedintelui.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Aflati adevaratele motive ale demisiei lui Miron Mitrea de pe site-ul www.mmitrea.ro
Tot aici sunt dezvaluite lucuri inedite despre trecutul politicianului si despre averea sa si a familiei sale.