În 15 martie, cu o lună în urmă, Sorin Corpodean spunea " în 2010 voi renunţa la arbitraj". Sfârşitul carierei cred că a venit cu mult mai devreme.
Azi, Corpodean a fost arestat pentru 24 de ore!
Purtătorul ecusonului FIFA, Sorin Corpodean, a declarat că la începutul carierei tot ce îşi dorea era să fie în lotul A de arbitri, dar odată cu trecerea timpului obiectivele sale au devenit tot mai mari, însă are şi regrete.
C el mai mare regret cred că l-a simţit azi! Este acuzat că a primit mită 15.000 de euro pentru un meci!
În 1992, Marcel Savaniu a promovat în rândul arbitrilor de Divizia B, iar doi ani mai târziu, în 1994, a ajuns în lotul A, ca arbitru de centru. În 1997 se reprofilează în arbitru asistent şi reuşeşte să intre pe lista FIFA. A ajuns celebru prin inventarea şi utilizarea acelei expresii nefericite "fanta de lumină". Într-o emisiune televizată el a afirmat că a reuşit să aprecieze un ofsaid priun faptul că între pieptul atacantului şi spatele fundaşului a zărit o "fantă de lumină".
Reţinut pentru că a luat mită, Marcel Savaniu nu duce lipsă de bani - sotia sa conduce una dintre cele mai mari fabrici de amartizoare din ţară.
Marcel Lică este unul dintre cele mai controversate personaje din arbitrajul românesc. Centralul constănţean a oficiat în 142 de partide de Liga 1, timp de 10 sezoane (între 1992 şi 2002), fiind la un moment dat şi arbitru internaţional. Lică a fost acuzat de mită încă din 1998 când a fost audiat de mai multe ori de procurorii sătmăreni bănuit fiind că ar fi primit bani de la conducătorii Olimpiei pentru a o ajuta să promoveze în Divizia A. Se spunea în acea vreme că Lică ar fi primit 10.000 de mărci. Acuzaţia nu a fost dovedită, iar Lică a ieşit basma curată după care a ajuns apoi unul din conducătorii arbitrajului din România.
În urmă cu doi ani, presa scria!
Noaptea de vineri spre sambata, ora 04.01. Cazinoul hotelului Sofitel. Marcel Lica, aflat intr-o avansata stare de ebrietate, joaca in draci concomitent la o masa de ruleta si la o alta de pocher. Mizeaza mult, numai in lei, nu si in valuta. Banii se scurg ca la nuntile cu manelisti din buzunarul fostului arbitru in mainile crupierilor. Sa fie primiti, pentru ca, in mai putin de o ora, constanteanul a pierdut aproape 40 de milioane de lei vechi. S-a lasat de arbitraj in 2002 si a fost presedinte la Farul Constanta. De ceva timp este vicepresedinte al Comsiei Centrale a Arbitrilor si observator federal.
miercuri, aprilie 22, 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu