luni, octombrie 29, 2007

GIGI BECALI - O TELENOVELĂ! BĂSESCU ÎI ASCULTĂ TELEFOANELE!


Gigi Becali e convins că este victima unei conspiraţii politico – fotbalistice. Invitat, sâmbătă, la Realitatea TV, patronul echipei de fotbal Steaua a susţinut că preşedintele Traian Băsescu se află în spatele conspiraţiei, din care a făcut parte şi Gheorghe Hagi, fostul antrenor al roş-albaştrilor.
Cum şi-a dat seama Becali de acest lucru? Întâi, i-au atras atenţia câţiva binevoitori. Apoi, a făcut legătura cu faptul că Traian Băsescu obişnuia să îl sune destul de des pe Hagi, pe vremea când acesta antrena echipa din Ghencea.


Gigi Becali a povestit că, de mai multe ori, Gheorghe Hagi i-a arătat telefonul şi i-a spus „Uite, iar mă sună Băsescu!”. Patronul stelist nu ştia ce au vorbit cei doi, dar, după scandalul cu Hagi, a pus lucrurile cap la cap: „Cred că Hagi şi Băsescu au făcut acest scenariu, că vorbeau des la telefon în ultimul timp. Băsescu l-a sunat pe Hagi şi probabil i-a spus: «Lasă-l, Gică, nu vezi că te jigneşte?!»“. Au mai fost câteva coincidenţe, care l-au îndemnat pe Becali să creadă că la mijloc e lucrătura Cotrocenilor. Spre exemplu, Patriarhul Daniel îi promisese lui Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincţie bisericească. Urma s-o primească la Patriarhie, de Sfântul Dimitrie cel Nou. Când colo, a primit un telefon ca să afle că nu va mai fi decorat de Patriarh acum, ci cu un alt prilej, când îi va fi alături de întreaga lui familie. Crucea Patriarhală a ajuns însă la Traian Băsescu.
Gigi Becali are şi o explicaţie: preşedintele îi ascultă telefonul şi vrea să îl imite. Aşa se explică faptul că Băsescu e, uneori, cu un pas înaintea lui şi pune în practică acţiuni la care el, Becali, s-a gândit înainte. Alte dovezi n-a mai prezentat finanţatorul Stelei, dar, dacă lucrurile stau aşa, Traian Băsescu n-are decât să-l sune „cum a mai făcut-o” şi să-i spună: „Băi, Gigi, nu e aşa!”.

MAI MULTE!!!!

2 comentarii:

Cristian China Birta spunea...

vai ce tare ma enerveazaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
becali asta
nici sa mai zambesc la prostiile lui nu mai am nervi
desi recunosc ca pana acum un an si ceva ma cam hlizeam si io...

roxana toma spunea...

eu nu m-am hlizit niciodata. ma asteptam la acest indivit. sa dai sa fugi de becali. iti dai seama daca ajunge europarlamentar